În anumite situații prevăzute expres de Codul de procedură fiscală, ANAF poate atrage răspunderea solidară a administratorului pentru obligațiile fiscale restante ale companiei. Asta înseamnă că administratorul poate ajunge să răspundă inclusiv cu patrimoniul personal pentru datoriile firmei, împreună cu dobânzile și penalitățile aferente.

Totuși, această măsură nu se aplică automat și nu apare pentru orice întârziere fiscală. Pentru atragerea răspunderii solidare este nevoie ca organul fiscal să demonstreze existența unor situații concrete prevăzute de lege și să emită o decizie individuală motivată.

Cele mai importante situații în care poate fi atrasă răspunderea administratorului sunt:

– provocarea insolvabilității firmei prin ascunderea sau înstrăinarea activelor;

– neintroducerea procedurii insolvenței, deși exista obligația legală;

– determinarea, cu rea-credință, a nedeclarării sau neachitării obligațiilor fiscale;

– obținerea nelegală de rambursări sau restituiri de la buget;

– acumularea și sustragerea, cu rea-credință, de la plata obligațiilor fiscale restante.

În practică, una dintre cele mai importante noțiuni din toată această procedură este reaua-credință. Faptul că o companie are dificultăți financiare sau datorii la ANAF nu este suficient pentru ca administratorul să răspundă personal. Organul fiscal trebuie să demonstreze concret:

– în ce situație legală se încadrează cazul;

– care sunt faptele imputate administratorului;

– legătura dintre conduita acestuia și prejudiciul fiscal;

– existența relei-credințe.

Cu alte cuvinte, simpla existență a unor datorii fiscale nu este suficientă pentru atragerea răspunderii solidare.

Procedura se face prin emiterea unei decizii individuale de către organul fiscal competent. Însă înainte de emiterea acesteia, ANAF are obligația legală de a audia persoana vizată. După audiere, administratorul are dreptul să depună un punct de vedere scris în termen de 5 zile lucrătoare.

Acesta este unul dintre cele mai importante elemente din întreaga procedură, deoarece Codul de procedură fiscală prevede expres că decizia emisă fără audierea persoanei este nulă.

Decizia de atragere a răspunderii solidare trebuie să cuprindă:

– datele persoanei considerate răspunzătoare;

– datele firmei debitoare;

– natura și cuantumul obligațiilor fiscale;

– termenul de plată;

– motivele de fapt și de drept;

– răspunsul motivat al organului fiscal la susținerile persoanei audiate.

După emitere, decizia poate deveni titlu executoriu la expirarea termenului legal de plată.

Decizia poate fi și contestată, iar contestația se poate depune în termen de 45 de zile de la comunicare. În practică însă, simpla contestare formală nu este suficientă. Administratorul trebuie să poată demonstra lipsa relei-credințe și existența unor măsuri reale de administrare și conformare fiscală.

De aceea, următoarele documentele interne pot deveni extrem de importante într-o astfel de procedură:

– hotărâri ale asociaților;

– situații privind cashflow-ul;

– solicitări către contabil sau consultant fiscal;

– măsuri de restructurare;

– încercări reale de redresare;

– corespondență privind plata obligațiilor fiscale.

În multe situații, diferența dintre o dificultate financiară și o acuzație de rea-credință este modul în care administratorul poate demonstra că a încercat să gestioneze corect situația firmei.

Cum poate fi redus riscul atragerii răspunderii solidare?

În practică, cele mai riscante situații apar atunci când problemele fiscale sunt ignorate mult timp sau când administratorul încearcă să protejeze activele firmei în detrimentul creditorilor fiscali.

Cele mai importante măsuri de prevenție sunt:

– monitorizarea constantă a obligațiilor fiscale;

– evitarea acumulării necontrolate de datorii;

– evitarea transferurilor de active fără justificare economică reală;

– tratarea cu prudență a rambursărilor și restituirilor de la buget;

– documentarea tuturor deciziilor importante;

– analizarea din timp a opțiunilor de restructurare sau insolvență atunci când firma intră într-o dificultate reală.

Una dintre cele mai mari greșeli este amânarea deciziilor importante până în momentul în care compania nu mai poate controla situația. În practică, uneori cea mai costisitoare decizie nu este o decizie greșită, ci lipsa oricărei decizii.

Se poate atrage răspunderea și pentru asociați?

Da, însă simpla calitate de asociat nu atrage automat răspunderea pentru datoriile firmei. Regula generală din Legea societăților este că asociații răspund doar în limita capitalului social subscris.

Totuși, Codul de procedură fiscală permite atragerea răspunderii solidare inclusiv pentru asociați, acționari sau alte persoane care au provocat insolvabilitatea firmei prin ascunderea sau înstrăinarea activelor cu rea-credință.

Cu alte cuvinte, asociatul nu răspunde doar pentru că deține părți sociale, ci doar dacă există o faptă concretă prin care a contribuit, cu rea-credință, la prejudicierea creditorului fiscal.

Concluzie

Răspunderea solidară nu apare pentru orice firmă cu probleme fiscale și nu transformă automat administratorul într-un debitor personal al ANAF. Totuși, pasivitatea, lipsa documentelor și deciziile luate prea târziu pot crește semnificativ riscul unei astfel de proceduri.